Filtru clădire depozite

Chirie (€/m2/lună)

-

Spațiu de depozite (m2)

-

Cost staţie de lucru (db)

-

Număr staţii de lucru

Articole - parcuri industriale

Noi tendințe de dezvoltare ale parcurilor industriale in 2018

Creșterea segmentului industrial-logistic din imobiliare își va păstra tendința din 2017, atât pe termen scurt, cât și mediu, potrivit concluziilor studiului realizat de agentia specializata Dunwell. Creșterea consumului anul trecut cu 8,4% și o valoare a tranzacțiilor din acest sector în 2017 estimată la 240 milioane de euro sunt premisele unui al doilea an record în dezvoltări de spații logistice și industriale, cu peste 500.000 m2 estimați a fi livrați până la finalul anului.

Un parc industrial nou din Craiova a atras şapte companii care vor investi 6 mil. euro

Parcul industrial High-Tech Industry Park Craiova, care va fi operaţional la sfârşitul anului 2018, a atras deja şapte companii care vor investi circa 6 milioane de euro şi vor crea 625 de locuri de muncă.

Două parcuri industriale vor fi construite în județul Vâlcea până în anul 2019

Două parcuri industriale vor fi construite până la sfârșitul anului 2019 în județul Vâlcea, iar investiția va ajunge până la aproximativ zece milioane de euro.

Investiţie de 50 milioane de euro într-un parc industrial la Băicoi

Un nou parc industrial este construit în judeţul Prahova, la Băicoi, investiţia aparţinând unor oameni de afaceri din China şi se ridică la 50 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România are 73 de parcuri industriale, în timp ce Ungaria are 220

România are în prezent 73 de parcuri industriale, în timp ce Ungaria, cu o suprafață de două ori și jumătate mai mică, avea 220 de parcuri industriale în 2013, a declarat luni vicepremierul Costin Borc, care susține că, în ultimele luni, au fost identificate potențiale spații investiționale pentru a răspunde cererii companiilor străine interesate să dezvolte proiecte greenfield în România.

Parcul industrial de la Bistrița, investee de 6 milioane de euro, gol după un an de la finalizare

Primăria Bistriţa a investit 6 milioane de euro pentru amenajarea unui parc industrial, însă firmele se lasă aşteptate de mai bine de un an, neexitând niciun om de afaceri dispus să îşi mute afacerea în noua zonă industrială a oraşului, informează corespondentul MEDIAFAX.

Metav Bucureşti a raportat profit de 1,3 mil. lei la afaceri de 10 mil. lei în S1 2016

Metav Bucureşti (METV), companie care administrează unul dintre cele două parcuri industriale din Capitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,3 milioane lei în primul semestru, în uşoară scădere faţă de rezultatul raportat în S1/2015.

Autoliv mută fabrica din Reşiţa într-un parc industrial din oraş şi angajează încă 250 de oameni

Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv, cu vânzări globale de aproximativ 9,2 mld. dolari şi 64.000 de angajaţi, va reloca fabrica din Reşiţa într-o nouă clădire situată în parcul industrial „Zona Industrială Valea Ţerovei“, aflat în proprietatea Consiliul Local Reşiţa.
Cookie settings icon

Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.

Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.

Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.

Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.


Cookie-uri necesare

Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.